Rambursarea creditului de casă în avans

Consultanţii financiari spun că se ajunge la comision de rambursare anticipată zero doar după şapte ani de la obţinerea împrumutului.La bancă se pot afla condiţiile de rambursare anticipată a creditului. Rambursarea sumei efective extrase de la bancă se face într-o proporţie mai redusă în primii ani şi mai ridicată spre sfârşitul perioadei de creditare.

În cazul unui credit ipotecar în valoare de 100.000 de euro, acordat pe o perioadă de 30 de ani, suma totală de rambursat la sfârşitul creditului aproape că se triplează, fiind în medie de aproximativ 275.000 de euro. „Din această sumă totală, aproximativ 0,73% reprezintă comisionul iniţial de acordare a creditului, de 2.000 de euro, iar 62% sunt costurile cu dobânda, care înseamnă 170.000 de euro.

Rezultă că valoarea principalului, de 100.000 de euro, reprezintă mai puţin de 37% din suma totală de rambursat pentru acest credit la sfârşitul celor 30 de ani“, precizează Diana Ţăruş, analist financiar în cadrul companiei de consultanţă financiar-bancară Finzoom. Principalul, care reprezintă banii retraşi de la bancă, se plăteşte diferenţiat pe parcursul perioadei de creditare.

Dobânzile aplicate de instituţiile financiare fac ca rambursarea efectivă a creditului retras de la bancă să se realizeze abia la sfârşitul perioadei de creditare. Potrivit lui Ţăruş, motivul este reprezentat de dobânda aplicată la valoarea soldului. „În prima perioadă, valoarea dobânzii reprezintă în mod evident o parte mai mare a ratei lunare.

Spre exemplu, în prima lună, dobânda de 400 de euro reprezintă aproape 77% din valoarea ratei lunare, care este de aproximativ 530 de euro. În ultima lună, raportul se inversează, deoarece soldul la care se aplică dobânda este mult mai mic şi, prin urmare, dobânda ajunge să reprezinte echivalentul a doar 0,7% din rata lunară“, mai spune consultantul financiar.

În cazul în care doriţi să achitaţi creditul în avans este bine de ştiut că băncile aplică acelaşi tip de reguli, comisionul de rambursare în avans fiind una dintre bariere. „Comisionul de rambursare în avans are menirea de a descuraja iniţiativele consumatorilor de a plăti în avans, pentru a susţine calculul băncii de profitabilitate a acordării creditului conform scenariului iniţial, adică rambursarea creditului în 30 de ani a câte 12 rate lunare“, afirmă Ţăruş.

În general, acest comision aferent creditelor ipotecare este de 4% în primii patru ani, de 2% după patru ani şi de 0% începând cu al şaptelea an, potrivit datelor Finzoom. Astfel, se constată că este dezavantajoasă achitarea în avans în primii şapte ani.

„Dacă rambursăm anticipat creditul, în al treilea an, principalul creditului este de 96.000 de euro, după şase ani, acesta este de 93.000 de euro, iar dacă se rambursează integral după scurgerea primilor şapte ani pe parcursul cărora există comisionul de rambursare anticipată, principalul creditului este de circa 92.000 de euro“, precizează consultantul.
www.cotidianul.ro